marți, 9 iunie 2009

Noul iPhone 3G S

Compania americană Apple se adaptează crizei şi umblă la preţul pentru iPhone.
Începând de luni, cea mai ieftină versiune a aparatului costă 99 de dolari, faţă de 199 de dolari, costul iniţial. Măsura, spun specialiştii din domeniu, ar putea avea drept consecinţă dublarea vânzărilor.
Totodată, Apple a anunţat lansarea noii generaţii iPhone, intitulată 3G S (“S” vine de la speed – viteză).
Având la bază sistemul de operare 3.0, cu funcţiile cut, copy şi paste, iPhone 3G S permite rularea oricărei aplicaţii la viteze de două ori mai mari. De asemenea, dispune de cameră foto-video şi funcţia “voice control” de accesare vocală a agendei.
Potrivit Reuters, noul iPhone va fi disponibil din 19 iunie în Statele Unite, Germania şi alte ţări, la preţuri de la 199 la 299 de dolari.

joi, 28 mai 2009

CyberCar, maşina fără şofer dirijată cu telefonul mobil


Oraşele viitorului ar putea fi la fel de aglomerate din punctul de vedere al traficului, dar nu vom mai auzi şoferi claxonându-se şi înjurându-se cu foc. Acest lucru va fi posibil datorită faptului că ei vor lipsi cu desăvârşire.
Compania franceză INRIA desfăşoară de peste zece ani un proiect în acest sens. Rezultatul se numeşte CyberCar şi este un vechicul electric de mici dimensiuni, cu două locuri, ce poate fi dirijat printr-o tehnologie similară cu cea care ghidează rachetele militare.Primele prototipuri, prezentate la Future Mobility Solutions Conference din Helsinki, seamnă cu maşinuţele folosite de jucătorii de golf, nu au suspensii şi beneficiază de un sistem computerizat de navigare, extrem de precis.Pasagerii pot programa traseul urmat de automobil printr-un touchscreen conectat la GPS sau cu ajutorul telefonului mobil, iar o voce virtuală oferă informaţii privind drumul de parcurs. De asemenea, date despre trafic sunt disponibile pe Internet. Un dispozitiv laser previne ciocnirea cu obstacolele ivite în cale.
Potrivit
Reuters, aeroportul Heathrow din Londra (Marea Britanie) utilizează deja maşini CyberCar, dar va dura câţiva ani până când acestea vor fi văzute pe străzi.
Un prim pas în această direcţie îl reprezintă construcţia unui cartier de 30.000 de locuitori în oraşul Vantaa, din apropierea capitalei finlandeze Helsinki, unde autorităţile intenţionează să introducă noile automobile.

marți, 28 aprilie 2009

Masina-Elicopter pentru transportul viitorului


Maşinile zburătoare se pregătesc să invadeze în curând drumurile şi a văzduhul Bătrânului Continent. Dacă americanii au dezvoltat Terrafugia Transition, cel mai cunoscut nume printre multe alte atomobile-prototip, europenii au varianta PAL-V (Personnel Air and Land Vechile).
Este vorba de un vehicul gândit să se comporte ca un automobil obişnuit pe stradă şi ca un elicopter atunci când trebuie să decoleze.
Inventatorul John Bakker a făcut luni, 27 aprilie a.c., o serie de teste pe autostrada A1, în apropierea localităţii Amersfoort, din Olanda, şi spune că PAL-V, aflat la stadiul de concept, ar trebui să apară pe piaţă în anul 2012.
Maşina este rezultatul a peste opt ani de muncă. Versiunea de serie va fi propulsată, la alegere, de un motor pe benzină sau de unul pe biodisel şi - se laudă Bakker - va atinge viteza maximă de 200 km/h atât în aer, cât şi pe sol. PAL-V se poate ridica până la altitudinea de 1.500 de metri.
Preţul estimativ pentru un asemenea vehicul este de 100.000 de euro.

vineri, 10 aprilie 2009

Telefonul viitorului


Nokia Research Center si Universitatea Cambridge au dezvoltat un terminal mobil bazat pe nanotehnologie, un telefon concept expus si la Muzeul de Arta Moderna din New York. Deocamdata acest telefon exista doar virtual, el neexistand practic, totusi... se anunta a fi unul dintre telefoanele viitorului.

Morph va fi fabricat din materiale flexibile si va fi capabil de auto-curatare respingand toate particulele lichide si orice tip de murdarie de pe suprafata sa. Mai mult, telefonul va folosi energia solara pentru a se incarca, deci se incadreaza si in trend-ul eco. Vei putea sa-ti scoti din vocabular propozitia "Am ramas fara baterie".Materialele din care este realizat Nokia Morph sunt flexibile si transparente, gadgetul putand lua diferite forme. Poate arata ca un telefon, ca un ceas/bratara, ca un media player, toate intr-un singur dispozitiv! Si are si un hands-free detasabil. Se intinde, se pliaza, se curbeaza si totul fara sa se strice sau sa se deformeze. Ceea ce este foarte interesant si sunt sigura ca o sa va placa, este ca poti fotografia ceva (cu camera incorporata, doar nu credeai ca exista un telefon al viitorului fara camera?), iar atunci cand transformi device-ul in bratara, poti seta aceasta poza ca wallpaper. Sa zicem ca de exemplu porti o geanta in patratele. Faci o poza materialului, transformi telefonului in bratara si ii spui ce poza sa foloseasca ca wallpaper. In cateva secunde, bratara o sa arate exact ca geanta ta.

Cand va aparea si cat o sa coste acest telefon al viitorului... nu se stie.

joi, 9 aprilie 2009

Transportul urban in viitor!!!


General Motors şi Segway au devenit parteneri într-un proiect de realizare a unui vehicul ce poate reprezenta tansportul individual al viitorului în oraş, pe distanţe scurte.
Neobişnuita maşină se numeşte PUMA (Personal Urban Mobility and Accesibility), este electrică, are două locuri şi două roţi. Atinge viteza de 56 km/h, iar bateria asigură parcurgerea unei distanţe similare.
PUMA ar putea apărea pe piaţă în 2012. Deocamdată, producătorii s-au ferit să anunţe preţul vehiculului.

luni, 6 aprilie 2009

Masina Viitorului- alimentare din mers






Masina viitorului isi ia combustibilul din mers. Si nu pentru ca se vor inventa niste surse de combustibil portabile inspirate din filmele SF, ci pentru ca intreaga natura va fi folosita pe post de statie de alimentare. Cel putin cu asta se lauda designerii automobilului cunoscut sub numele de Venturi Eclectic care functioneaza cu energie solara si eoliana.
Mica si usoara (cantareste 350 de kilograme), pare mai degraba o masinuta de pe terenul de golf decat un automobil cu care sa iesi in trafic. A fost prezentata la ultima editie a Salonului Auto de la Paris. Partea cea mai interesanta a automobilului, pe langa aspectul minimalist, e modul in care se alimenteaza. In zilele cu soare, isi incarca bateriile absorbind energie solara. In cazul in care afara este innorat, Venturi Eclectic foloseste forta vantului. In timpul mersului, vantul patrunde la motor, unde invarte o rotita, generand astfel energie.Va costa aproximativ 30.000 €!!!In cazul in care nu e nici soare si nici vant, posesorul masinii poate sa o bage pur si simplu in priza. Bateria incarcata la maximum dureaza pe o distanta de 50 de kilometri si ii permite masinii sa se deplaseze cu pana la 50 km/ora. Viteza maxima creste cu sapte kilometri cand se foloseste si energia solara si cu inca 15 kilometri daca e folosita si forta vantului. Producatorul francez Venturi va scoate pe piata in 2009 o editie limitata de 200 de exemplare de automobile, la un pret de circa 30.000 de euro.Masina are drept plafon un panou solar care o poate ajuta la propulsie.Designul masinii este pe cat de futurist, pe atat de minimalist. Dispune doar de mecanismele de baza pentru a putea fi condusa. Pasagerii se pot delecta insa cu muzica furnizata de mp3 player-ul instalat sub volan.

miercuri, 1 aprilie 2009

Orasul Viitorului


Piramidele se întorc în forţă, mai grandioase ca oricând. De data aceasta, piramida nu va mai fi nici monument funerar egiptean, nici monument controversat în faţa muzeului Louvre, ci va fi un oraş întreg, cu o capacitate de găzduire a un milion de oameni! Ziguratul", va putea susţine singur viaţa, va avea zero emisii de carbon şi îşi va produce propria energie cu ajutorul turbinelor de vânt, arată Daily Mail.
Nicio maşină nu va avea voie în clădirea de 2,3 kilometri pătraţi, rezidenţii fiind transporaţi cu ajutorul monoşinei, ce va opera atât orizontal, cât şi vertical. Locuitorii vor putea intra în casele lor pe baza recunoaşterii faciale.
Designer-ul cu sediul în Dubai, Timelinks, a patentat deja proiectul şi a făcut cerere de finanţare de la Uniunea Europeană.
Ridas Matonis, directorul de la Timelinks, a declarat că acest oraş va beneficia de puterea naturii.
Dar piramida nu va reduce doar amprenta de dioxid de carbon, ci mai aduce şi alte beneficii.
"Oraşe întregi vor putea fi găzduite în aceste piramide, ce vor ocupa doar 10% din spaţiul original (...) Dacă vom realiza acum aceste oraşe, vom vedea comunităţi mai prieteoase cu mediul", a precizat Ridas Matonis.

luni, 2 martie 2009

Masina Viitorului

Cercetatorii americani au realizat un sasiu al viitorului care va oferi tuturor posibilitatea de a-si construi propria masina. Mai mult decat atat, acest sasiu ar putea fi prima si ultima masina pe ati cumpara-o: pentru ca el ar putea suporta toate tipurile de caroserie: SUV, coupe, sedan, cabriolet, hatchback.Mai mult decat atat, ea va fi nepoluanta.
Cum ar fi daca masina dumneavoastra nu ar produce gaze de esapament ci doar apa? Cum ar fi daca ati putea sa va asezati in orice parte a masinii fara a avea nevoie nici macar de volan, ci doar de un joystick sau un mouse? Toate aceste lucruri vor fi posibile datorita sasiului inovativ denumit Skateboard.
Pentru ca un motor frontal nu este necesar, sasiul poate suporta orice tip de caroserie orientata in orice directie. Scaunele pot fi asezate si orientate oriunde. Sasiul cu o grosime de 6 inch ascunde propulsorul bazat pe celule de combustibil. De pe urma procesului chimic nu rezulta decat apa.
Sasiul ofera chiar si un sistem electronic "drive by wire", controlat de un software care poate ajuta chiar si la download-area de noi upgrade-uri pentru masina dumneavoastra. Upgrade-urile pot fi folosite pentru sistemul de tractiune sau de franare.
Majoritatea vehiculelor electrice sunt echipate cu un singur motor electric. Skateboard are insa patru astfel de motoare, amplasate pe fiecare roata, asigurand si o mai buna stabilitate.
Posibilitatile de design ale caroseriei sau caroseriilor, care pot echipa sasiul Skateboard, sunt nenumarate. Imaginatia va fi libera sa creeze datorita unei inventii care ar putea insemna viitorul lumii auto.

luni, 23 februarie 2009

In spatiu peste 10 ani ...


Americanii simt în ceafă suflarea fierbinte a europenilor în materie de vehicule spaţiale. Sau, cel puţin, aşa cred cercetătorii britanicii, care vor să pună la punct un avion spaţial revoluţionar.
Skylon ar trebui să fie gata în mai puţin de 10 ani şi să transporte pe orbita terestră diverse încărcături (până la 12 tone), fără a fi nevoie de o lansare de la un centru spaţial, aşa cum se întâmplă cu rachetele actuale.
Acest avion va putea decola de pe orice aeroport convenţional, va ajunge la Staţia Spaţială Internaţională (ISS) sau la diverşi sateliţi, ce au nevoie de întreţinere, şi se va întoarce pe Pământ la fel de simplu.
BBC notează că rolul cel mai important în acest proiect îl are sistemul de propulsie SABRE, o îmbinare între motorul de avion cu reacţie şi cel de rachetă.
Soluţie economică pentru cercetare
Proiectul Skylon este derulat de compania britanică Reaction Engines, care colaborează cu Agenţia Spaţială Europeană (ESA), cu cea germană (DLR) şi cu Universitatea din Bristol.
Investiţiile totale se vor ridica la circa 6 milioane de lire sterline (6,8 milioane de euro), din care 900.000 (1 milion de euro) vor fi fonduri europene.
Comparativ, proiectul Ariane 5, dezvoltat de europeni ca replică la programele spaţiale americane, a costat 160 de milioane de euro.

vineri, 20 februarie 2009

Masina ... Ou!!!


O companie din California (SUA) pregăteşte introducerea pe piaţă a unei maşini electrice cu design futurist, în formă de ou, care îşi propune să revoluţioneze transportul dincolo de Atlantic.
Vehiculul se numeşte Aptera şi va fi produs în serie începând cu a doua jumătate a anului 2009, urmând să fie disponibil pe piaţă în octombrie.
Acumulatorul electric asigură o autonomie de 100 de mile (circa 160 de kilometri) şi poate fi încărcat de la orice priză cu tensiunea de 110 volţi.
Compania va realiza şi o versiune pe benzină, care va consuma aproximativ 2,5 litri de combustibil la suta de kilometri, datorită masei reduse şi formei aerodinamice.

"Copilul" lui Obama

"Aceasta este maşina lui Obama, pentru tot ce a spus. El a vorbit despre eficienţa în energie, despre renunţarea la petrolul din străinătate. Ăsta ar trebui să fie copilul lui Obama, pentru ceea ce vrea el să fie în America", a spus Paul Wilbur, preşedintele companiei, într-un interviu acordat agenţiei Reuters.
El şi-a exprimat totodată dezamăgirea faţă de respingerea finanţării proiectului de către Departamentul de Energie american, sub pretextul că maşina are numai trei roţi.
Compania Aptera susţine că va produce iniţial 10.000 de maşini, având deja 4.000 de comenzi ferme. Preţul variază între 25.000 şi 40.000 de dolari, în funcţie de modul de alimentare (benzină sau curent electric), caracteristicile motorului etc.

miercuri, 18 februarie 2009

HTC Magic cu Google Android


Pregătiţi-vă degetele pentru butonat. Mobile World Congress (MWC) din Barcelona a găzduit lansarea oficială a telefonului HTC Magic, cu sistem de operare Google Android, care va fi distribuit europenilor de Vodafone.

Cel mai probabil, telefonul va ajunge iniţial în Marea Britanie.
Una dintre cele mai interesante caracteristici ale lui HTC Magic este tastatura QWERTY accesibilă numai prin intermediul touchscreen-ului.
Iată câteva detalii tehnice date publicităţii:
-procesor Qualcomm MSM7201a, la 528 MHz;
-memorie RAM 192 MB;
-memorie ROM 512 MB;
-cameră video de 3,2 megapixeli;
-display touch-sensitive de 3,2 inch, cu rezoluţia de 320x480 pixeli;
-conectivitate Wi-Fi, Bluetooth.
Telefonul are dimensiunile 113x55x13,65 mm şi cântăreşte 118,5 grame. Bateria litiu-ion asigură un timp de convorbire de cel puţin 400 de minute şi 420 de ore în stand-by.

Nu a fost dată publicităţii lista de preţuri.