miercuri, 1 aprilie 2009
Orasul Viitorului
Piramidele se întorc în forţă, mai grandioase ca oricând. De data aceasta, piramida nu va mai fi nici monument funerar egiptean, nici monument controversat în faţa muzeului Louvre, ci va fi un oraş întreg, cu o capacitate de găzduire a un milion de oameni! Ziguratul", va putea susţine singur viaţa, va avea zero emisii de carbon şi îşi va produce propria energie cu ajutorul turbinelor de vânt, arată Daily Mail.
Nicio maşină nu va avea voie în clădirea de 2,3 kilometri pătraţi, rezidenţii fiind transporaţi cu ajutorul monoşinei, ce va opera atât orizontal, cât şi vertical. Locuitorii vor putea intra în casele lor pe baza recunoaşterii faciale.
Designer-ul cu sediul în Dubai, Timelinks, a patentat deja proiectul şi a făcut cerere de finanţare de la Uniunea Europeană.
Ridas Matonis, directorul de la Timelinks, a declarat că acest oraş va beneficia de puterea naturii.
Dar piramida nu va reduce doar amprenta de dioxid de carbon, ci mai aduce şi alte beneficii.
"Oraşe întregi vor putea fi găzduite în aceste piramide, ce vor ocupa doar 10% din spaţiul original (...) Dacă vom realiza acum aceste oraşe, vom vedea comunităţi mai prieteoase cu mediul", a precizat Ridas Matonis.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
esti interesat de banner sau link exchange?.........uite ID-ul meu robert9h
RăspundețiȘtergere